Planul ministrului Varga pentru oprirea defrișărilor ilegale. Doar în 2012, prejudiciul este de 5,7 milioane de euro

Publicat: 29/04/2013, 15:00
Actualizat: 20/03/2019, 17:56

Defrișările ilegale din pădurile României au adus, numai în 2012, prejudicii de 5,7 milioane de euro (25,2 milioane de lei), volumul arborilor tăiați ajungând la 146.355 de metri cubi, potrivit datelor obținute de gândul de la Ministerul Apelor, Pădurilor și Pisciculturii. Tot pe parcursul anului trecut, autoritățile au confiscat 49.899 de metri cubi de lemn și au dat amenzi în valoare de 2,5 milioane de euro (10,9 milioane de lei).

Cu toate acestea, sumele care urmau să provină din amenzi nu s-au încasat, de cele mai multe ori, lucru recunoscut și de Lucia Varga, ministrul delegat al Apelor, Pădurilor și Pisciculturii. „Problema este că s-au dat amenzi, dar ele nu s-au încasat. Sunt încasări ale amenzilor pe undeva în jur de 15%”, a declarat Varga pentru gândul.

„Au fost întocmite dosare penale și trimise parchetului. Pentru sub 10% dintre acestea, o sumă infimă, a fost dispusă începerea urmăririi penale”, ne-a mai explicat ministrul.

Descarcă aici Codul Silvic adoptat în anul 2008

Descarcă aici modificările care ar putea fi aduse la actualul Cod Silvic

Varga susține, de asemenea, că până acum nu au fost luate măsuri drastice în cazurile de tăieri ilegale de lemn pentru că actualul Cod Silvic „nu considera că furtul de lemn aduce un prejudiciu” și pentru că existau cazuri în care proprietarii, cu bunăștiință, acceptau să le fie tăiată pădurea și nu se mai constituiau ca parte civilă în proces.

„Am introdus în Codul Silvic acum și posibilitatea ca statul să se constituie parte în proces pentru că, până la urmă, pădurile sunt un bun al întregii societăți. De modul în care administrăm pădurile depinde viața și siguranța cetățenilor pentru că inundațiile sunt efecte ale despăduririlor necontrolate și ale tăierilor ilegale”, ne-a explicat ministrul, care a mai adăugat că alte rezultate ale despăduririlor sunt și colmatarea cursurilor de apă și a lacurilor și scurgerile de pe torenți.

FOTO: Publimedia/Shutterstock

Cadrul legislativ ar putea fi modificat în următoarea perioadă a anului, în cazul în care proiectului de lege pentru modificarea și completarea Codul Silvic va trece de Parlament.

„În România, în ultimii ani, s-a tăiat de unde nu trebuie și cum nu trebuie”, spune ministrul Apelor, Pădurilor și Pisciculturii. „Trebuie să îndreptăm aceste lucruri pentru că este în primul și în primul rând responsabilitatea noastră ca autorități, dar este și datoria noastră pentru generațiile viitoare”, a mai adăugat Lucia Varga.

Care va fi „marea provocare” după modificarea Codului Silvic

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea legii 46/2008 a Codului Silvic se află în dezbatere publică și este publicat pe site-ul oficial al Ministerului Apelor, Pădurilor și Pisciculturii. El va fi introdus în Guvern, cel mai probabil, pe data de 15 mai a acestui an și va cuprinde inclusiv dispoziții prin care se va modifica hotărârea de Guvern privind funcționarea inspectoratelor silvice și de vânătoare din România.

Elaborarea lui a fost realizată pe baza unor dezbateri pe această temă pe care reprezentanții ministerului le-au avut atât cu patronatele, sindicatele și organizațiile neguvernamentale, cât și cu primăriile, cu grupurile parlamentare și cu membrii Academiei.

„Am vrut să facem această dezbatere amplă pentru a avea acceptul tuturor părților implicate și pentru a crea o lege care să fie respectată de întreaga societate”, a declarat ministrul.

„Ne propunem să întărim activitatea de control, să clarificăm și să întărim cadrul legislativ, adică să punem măsuri mult mai aspre pentru furtul de lemn și pentru defrișările necontrolate pentru a le diminua”, a mai declarat Lucia Varga pentru gândul.

FOTO: Publimedia/Shutterstock

„Pe baza unui act normativ clarificat, cum este Codul Silvic, vom dispune apoi controale. Sigur, va urma o perioadă în care vom dori și întărirea capacității de control a instituțiilor pentru că, în acest moment, inspectoratele silvice și de vânătoare nu sunt suficient de active pentru a impune legea”, a mai adăugat ea.

Printre măsurile care ar putea fi cuprinse, în curând, în Codul Silvic se numără interzicerea transportului lemnului din pădure pe timp de noapte, introducerea unor autorizații de bună practică și modificarea duratei de valabilitate a avizului de însoțire a lemnului. În momentul de față avizele sunt eliberate pentru 72 de ore, odată cu adoptarea proiectului de lege, acestea putând fi emise în funcție de distanța pe care se va transporta lemnul.

„În Codul Silvic am introdus să fie considerată infracțiune orice furt, indiferent de cantitatea de lemn care se fură”, ne-a mai spus ministrul Pădurilor. „Marea provocare va fi în ce măsură vom putea să punem în practică aceste legi”, a concluzionat Varga.

Vlăhița și Bilbor – câteva dintre zonele afectate de tăierile ilegale de lemn

Vlăhița, Valea Bârgăului sau Bilbor, acestea sunt doar câteva dintre zonele afectate în ultimii ani de tăierile masive, ilegale. Reportajele difuzate de ProTV în cadrul emisiunii „România, te iubesc!” au arătat că în afacerile cu lemn de aici au fost implicați atât politicieni, cât și autoritățile locale.

În județul Harghita, în pădurile din apropierea localității Vlăhița peste 340.000 de hectare de pădure au rămas nepăzite ani de zile, în toată această perioadă realizându-se defrișări masive în zonă. Pe Valea Bârgăului, în județul Bistrița-Năsăud, tone de lemn au fost aduse și prelucrate în apropierea gării din localitate. De asemenea, la Bilbor, în județul Harghita, reporterii „România, te iubesc!” au descoperit bușteni nemarcați, tăiați și ei ilegal.

Urmărește, mai jos, reportajele „România, te iubesc!”.

Sursă: ProTV – partea I

Sursă: ProTV – partea II

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Al doilea vaccin împotriva variolei maimuței, aprobat de OMS